Muzeul Național al Țăranului Român în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Hunedoara organizează în perioada 7 iulie – 3 august 2015, expoziția de fotografie cu titlul „Bisericile Muzeului Țăranului”.
Expoziția conține imagini mai puțin cunoscute ale celor șase biserici din lemn care se află în custodia Muzeul Național al Țăranului Român.
Vernisajul va avea loc în data de 7 iulie 2015, la ora 18.00, la Galeria de Arte Hunedoara (str. George Enescu, nr. 6). Autorul lucrărilor este Mircea Tancău. Intrarea este liberă. Expoziția a mai avut loc și la Gura Humorului, Focșani, Ploiești, Sibiu și Alba Iulia.
Lucrare colectivă, adesea anonimă, bisericile de lemn sunt o reflectare a condițiilor socio-economice și istorice, o convingătoare demonstrație de continuitate a unei vieți spirituale de veche tradiție. Ele sunt documente de certă autenticitate nu numai prin elementele înfățișării lor, ce reflectă unitatea poporului român, ci și prin rolul pe care l-au împlinit în viața românilor transilvăneni: tribună națională, școală, așezământ de cultură și artă, realități al căror sens se împletește armonios cu atributul lor de ctitorie a obștii.