Sfântul Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei ocupă un loc special în viața Bisericii Ortodoxe. Viața sa pioasă, dedicată slujirii lui Dumnezeu și ajutorării semenilor, a inspirat generații întregi de credincioși.
Sfântul Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei este una dintre cele mai venerabile și iubite figuri din tradiția creștină, cu o prezență puternică în istoria Bisericii și în inimile credincioșilor de-a lungul secolelor. În această lucrare am prezentat succint viața și minunile acestui sfânt venerat, pentru a înțelege mai bine influența sa asupra credinței și culturii creștine.
Perioada vieții Sfântului Nicolae a fost marcată de tumult teologic, cu lupte împotriva ereziilor precum cea a lui Arie. Sfântul Nicolae, ca episcop al Mirelor, a contribuit la apărarea învățăturii ortodoxe.
Prin minunile și miracolele asociate cu numele său se arată caracterul și spiritualitatea acestui sfânt remarcabil, precum și asupra modului în care influența sa continuă să se resimtă în lumea creștină contemporană, prin descifrarea elementelor biografice detaliate din diferite hagiografii (Viețile Sfinților) dedicate Sfântului Nicolae. Aceste scrieri, deși nu întotdeauna riguroase din punct de vedere istoric, ne oferă o imagine vie a virtuților Sfântului: evlavia din copilărie, dragostea față de Sfintele Scripturi, generozitatea față de cei nevoiași și curajul său în apărarea adevărului.
În acest sens, în lucrare am abordat aspecte importante legate de viața și slujirea lui Nicolae al Mirelor Lichiei: genealogia sa, formarea sa spirituală, precum și slujirea sa ca episcop al Mirelor Lichiei și contribuțiile sale la dezvoltarea Bisericii. De asemenea, am prezentat unele din minunile și miracolele atribuite Sfântului Nicolae. Dincolo de aspectul miraculos, aceste evenimente ne dezvăluie puterea credinței sale neclintite și intervenția harului divin prin rugăciunile sale fierbinți. Vom vedea cum Sfântul Ierarh Nicolae a salvat marinari din furtuni, a ajutat țărani săraci, a oferit zestre fetelor pentru a se căsători și a vindecat bolnavi.
Analiza rolului Sfântului Nicolae ca episcop al Mirelor ne va permite să înțelegem cum acesta și-a păstorit cu dragoste turma încredințată. Vom descoperi zelul său misionar, grija pentru viața duhovnicească a credincioșilor și implicarea sa în problemele sociale ale vremii.
Am încercat abordarea unor aspecte legate de contextul istoric și social al perioadei în care a trăit Sfântul Nicolae (secolele III-IV d.Hr.), unor elemente biografice detaliate din diferite hagiografii (Viețile Sfinților), analiza rolului Sfântului Nicolae ca episcop al Mirelor, menționarea celor mai cunoscute minuni atribuite Sfântului Nicolae, cultul Sfântului Nicolae în Biserica Ortodoxă și evoluția sa și moștenirea Sfântului Nicolae.
Cultul Sfântului Nicolae în Biserica Ortodoxă a evoluat de-a lungul secolelor, îmbrăcând diverse forme: pelerinajele la moaștele sale din Bari, Italia, icoanele Sfântului Nicolae, rugăciunile adresate Sfântului Nicolae, prin care credincioșii apelează la mijlocirea sa în diverse situații de viață, obiceiurile populare asociate cu Sfântul Nicolae, precum tradiția lui Moș Nicolae din România, care aduce daruri copiilor cuminți în ajunul sărbătorii sale.
Biserica i-a închinat o zi pe săptămână, joia. La sfintele slujbe din această zi se pomenește în mod special Sfântul Nicolae. Numele său este luat ca nume de botez, de familie sau de localitate. Figurează ca patron al multor instituții, și mai ales multe biserici au hramul în cinstea sa. În România, cele mai vechi biserici păstrate au hramul „Sîn Nicoară”, cum este de exemplu biserica monument istoric cu hramul „Sfântul Nicolae” din Hunedoara, edificată în anul 1458.
Sfântul Nicolae s-a născut în orașul Patara, din provincia Lichia (Asia Mică) la câțiva kilometri depărtare de Mira, capitala Lichiei. Asia Mică era atunci cuprinsă în vastul Imperiu Roman. Este greu de afirmat care a fost naționalitatea Sfântului Nicolae căci, în Asia Mică, multe neamuri își aveau așezările lor. Cum, însă, cele mai numeroase colonii erau ale grecilor, și cum cultura pe care a primit-o era specifică învățăturii grecești și cum, pe de altă parte, și numele de Nicolae era obișnuit la greci, se presupune că era de naționalitate greacă. De altfel, locurile de frunte în guvernare se dădeau tot grecilor, care aduceau și o altă experiență de viață decât cea orientală, și o altă cultură în toate privințele, iar părinții lui Nicolae, tatăl și bunicul, erau fruntași, erau nobili și bogați. Se presupune că erau fruntași fiindcă erau de naționalitate superioară celorlalte colonii[1].
Cu aproximativ 210 ani înaintea de nașterea sfântului Nicolae, apostolul Pavel, spunea „Nimeni să nu vă amăgească pe voi cu cuvinte deșarte, căci pentru acestea vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultători. Căci oarecând erați în întuneric, dar acum fiți lumină întru Domnul și să umblați ca fii ai luminii, căci roada Duhului este în toată bunătatea și dreptatea și adevărul. Deșteaptă-te, cel ce dormi și te scoală din morți, și te va lumina Hristos…” (Efeseni 5, 8-19).
I. SFÂNTUL IERARH NICOLAE – VIAȚA
Informațiile despre viața Sfântului Nicolae provin în principal din hagiografii, scrieri panegiristice care elogiază faptele sfinților. Cea mai veche „Vita” a Sfântului Nicolae este atribuită arhimandritului Mihail și datează din secolul al IX-lea. Alte surse importante sunt Menaionul (calendarul bisericesc) și Sinaxarul (lista sfinților).
Sfântul Nicolae s-a născut în Patara, Lichia (astăzi Turcia), în jurul anului 270 d.Hr., în vremea împăratului Aurelian, într-o familie bogată și evlavioasă. Tatăl său se chema Teofan, iar mama sa, Nona. A dat dovadă de evlavie încă din copilărie, dedicându-se studiului Scripturilor și rugăciunii. După moartea părinților, și-a împărțit averea săracilor, demonstrând o generozitate excepțională[2].
Asia Mică era atunci cuprinsă în vastul Imperiu Roman. Nu se știe cu exactitate care a fost naționalitatea Sfântului Nicolae căci, în Asia Mică, multe neamuri își aveau așezările lor. Cum, însă, cele mai numeroase colonii erau ale grecilor, și cum cultura pe care a primit-o era specifică învățăturii grecești și cum, pe de altă parte, și numele de Nicolae era obișnuit la greci, se presupune că era de naționalitate greacă.
Sfântul Nicolae a trăit într-o perioadă marcată de mari transformări în Imperiul Roman. Creștinismul devenise religia oficială a imperiului, dar luptele teologice erau încă prezente. Arianismul, o erezie care nega divinitatea lui Iisus Hristos, câștiga teren, punând în pericol unitatea Bisericii.
Sfântul Nicolae a fost omul faptelor de caritate, de curățenie trupească și sufletească, zelos în păzirea poruncilor Bisericii, omul rugăciunilor, al postului îndelungat și al tuturor virtuților. Toată ființa lui era un sanctuar de nevinovăție și sfințenie.[3]
Cel dintâi biograf al Sfântului Nicolae a fost arhimandritul Mihai, fratele Sfântului Chiril. Mihai va deveni în anul 842 patriarh al Constantinopolului sub numele de Metodiu. Au mai scris și alții despre Sfântul Nicolae, dar fiecare a înfățișat o altă latură a activității și a vieții lui, deci s-au aflat numai lecturi răzlețe și incomplete.
Biografia Sfântului Nicolae se completează cu noi informații, extrase din viața Sfântului Constantin cel Mare, din Istoria bisericească sau din viețile sfinților contemporani lui. Noile descoperiri din viața Sfântului Ciprian, a Sfântului Grigorie, episcopul de Neocezareea, a martirului Lucian din Samosata, a lui Metodiu al Tirului, a lui Petru din Alexandria, folosesc la completarea datelor din viața Sfântului Nicolae. Se mai adaugă viața Sfântului Alexandru al Alexandriei, a lui Iacob al Nisibei, a lui Eustațiu al Antiohiei, a marelui Antonie, a lui Pahomie cel Mare, etc. Sfântul Metodiu trasează copilăria Sfântului Nicolae în câteva cuvinte: „A fost crescut în mod minunat de părinții săi și mergea cu pietate pe urmele lor…”.
Când se naște Sfântul Nicolae, pe la anul 250 – 270, lumea creștină era într-o stare de agitație, dogmele nu erau toate pe deplin lămurite, prigonirile încă continuau, existau contraziceri, discuții, ce impuneau reuniri în sinoade pentru lămurirea tuturor acestor dezbateri religioase[4].
În anul 152, în vremea bunicilor Sfântului Nicolae, sinodul de la Pergam îi condamnă pe gnosticii Marcus și Colarbasus, anatemizând erorile lor doctrinare. În anul 173, Sinodul de Herapole din Frigia îl excomunică pe Montanus, care se dădea drept Duhul Sfânt, deci drept a treia Persoană a Sfintei Treimi. Același sinod îl condamnă și pe Teodot, tăbăcarul din Bizanț, care nega divinitatea Domnului Iisus Hristos.
În 177, Sinodul din Lyon îl condamnă pe Montanus, același Montanus condamnat cu patru ani înainte de Sinodul din Herapole, și pe proorocița sa Maximilia, această anatemă fiind susținută în același an de Sinodul de la Viena. În anul 231, se țin două sinoade la Alexandria, care îl depun din treapta preoțească pe Origen și chiar îl excomunică, cu toate contribuțiile lui în materie religioasă.
În anul 242, se ține la Bostra, în Arabia, un sinod pentru examinarea erorilor doctrinare în care căzuse eminentul episcop Beryl. Trei ani mai târziu, în 245, Sinodul de la Efes îl condamnă pe ereticul Noetus și pe discipolii săi, pe care îi scoate din comuniunea Bisericii.
În anul 251, un sinod ținut la Roma îl osândește pe Novațian, antipapa, preot dar și filosof stoic, care își câștigase reputația unui om de știință, cu un discurs plin de elocvență. În anul 252, se adună la Antiohia un nou sinod, care îl osândește și îl depune din treaptă pe ereziarhul Novațian, confirmând astfel hotărârea Sinodului din Roma. Tot atunci, Bisericile din Leon și Merida îi depun pe episcopii Basilid și Marțial, acuzați de acte idolatre, și îi așază în rândul laicilor.
În anul 264, se ține primul Sinod la Antiohia, referitor la Paul de Samosata care, devenit episcop cu doi ani în urmă, neagă propovăduirea apostolilor că Iisus ar fi Dumnezeu, afirmând că Iisus nu a fost decât un om deosebit, căruia i s-a comunicat înțelepciunea divină, fără, însă, a fi unit în mod ipostatic cu Dumnezeu Tatăl. Pentru a pune capăt scandalului pe care îl provoca, și pentru a împiedica răspândirea erorilor sale, episcopii Răsăritului s-au adunat la Antiohia la finele anului 269 (pentru a doua oară), pronunțând depunerea din treaptă și excomunicarea lui.
Sfântul Nicolae a fost hirotonit preot și mai apoi episcop al Mirelor Lichiei în jurul anului 300 d.Hr. Ca episcop, s-a remarcat prin: Apărarea Ortodoxiei: A participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325 d.Hr.) unde a condamnat erezia lui Arie; Grija pastorală: A păstorit cu dragoste turma sa, vizitând sate și orașe, povățuindu-i pe credincioși și ajutându-i pe cei nevoiași; Curajul și dreptatea: A denunțat abuzurile autorităților și a luptat pentru apărarea celor nedreptățiți[5].
Astfel, poporul din oraș, clericii numeroși de la catedrală și din toate episcopiile Asiei Mici, făceau rugăciuni laolaltă să le lumineze Dumnezeu mintea pentru a ști pe cine să aleagă. Unul dintre episcopi propune un post aspru de trei zile și rugăciuni neîncetate până le va răspunde Dumnezeu. După a treia noapte, acel venerabil episcop ce făcuse propunerea postului și a rugăciunii primește poruncă, în vis, să comunice tuturor celor ce erau chemați pentru alegere, să se găsească dis-de-dimineață la catedrala din Mira, să-l oprească pe cel dintâi călugăr ce va veni să se închine, și să-l întrebe cum îl cheamă. De va răspunde: „Nicolae”, să se știe că acela este ce ales.
Așadar, dimineața, înainte de utrenie, episcopii așteptau la ușa bisericii. Iată că se zărește de departe un preot obosit, necunoscut în Mira, care ia drumul catedralei. Ajuns în fața porții, venerabilul episcop îl întreabă: „Fiul meu, cum te numești?”. Acesta răspunde: „Port numele unui păcătos ce sunt, Nicolae, și sunt sluga Preasfinției Voastre”. La auzul numelui de Nicolae, au strigat toți cu însuflețire: „Acesta este alesul hotărât de Domnul nostru Iisus Hristos la scaunul episcopal al Mirelor-Lichiei”. Cu toată sincera împotrivire a Sfântului Nicolae, care se simțea nevrednic de această înaltă și grea sarcină, el a fost pe loc ales arhiepiscop[6].
De aceea în toate icoanele, Sfântul Nicolae se zugrăvește cu Evanghelia în mână, sus, la dreapta, Mântuitorul întinzându-i o evanghelie, iar în stânga Maica Domnului întinzându-i omoforul. Era poate o răsplată a Maicii Domnului pentru predica lui de la hirotonia întru preot, despre Viața Fecioarei Maria.
Activitatea cea mai însemnată a Sfântului Nicolae va fi lupta împotriva arianismului, care se prezenta ca o mare primejdie pentru învățătura creștină. Abia ce trecuseră ultimele persecuții asupra creștinilor și în special asupra clerului, că lumea creștină a fost asaltată de o nouă și mare primejdie: erezia lui Arie care răsturna adevărata învățătură creștină și învăța că Iisus Hristos nu a fost Fiul lui Dumnezeu de aceeași esență cu Tatăl. El combătea unitatea Fiului cu a Tatălui și consubstanțialitatea celor trei Persoane ale Sfintei Treimi, susținând că Cuvântul ieșit din neființă, era mult inferior Tatălui. Arie Îl privea pe Iisus Hristos ca pe un om desăvârșit, dar nega dumnezeirea Lui. Propovăduia astfel o falsă doctrină, încă dinainte de anul 318. Creștinii, atrași de cultura lui Arie și de talentul lui oratoric, începeau să rătăcească.
Împăratul Constantin hotărăște adunarea unui Sinod în anul 325, la Niceea, vechi oraș în Asia Mică (Anatolia). Cei ce au fost chemați a-și spune cuvântul de învățătură dreaptă au fost 318 episcopi veniți din toate colțurile creștine, printre care și Silvestru al Romei, Mitrofan al Țarigradului, Alexandru al Alexandriei, Eustațiu al Antiohiei, Macarie al Ierusalimului, Pafnutie Mărturisitorul, Sfântul Iacob al Nisibei, Sfântul Spiridon al Trimitundei, Sfântul Nicolae, precum și alte minți luminate din lumea creștină[7].
Sfântul Ierarh Nicolae l-a combătut pe Arie, cu argumente puternice, de mare învățat, luminat de Duhul Sfânt și astfel l-a rușinat pe Arie. Pentru această luptă contra rătăcitului Arie, Acatistul Sfântului Nicolae îl numește întăritor al Ortodoxiei, insuflat de suflarea Duhului Sfânt, astupător al gurilor ereticilor, coroană a Bisericii, slujitor asemenea cu Grigorie Teologul în preoție, tăietor al eresurilor, învingător al lui Arie, îndreptător al dreptcredincioșilor, trâmbița Sfintei Treimi, surpător al lui Arie demonul cel materialnic, legător al eresurilor fără de Dumnezeu, legător al limbilor celor viclene, surpător al înălțimilor gândurilor diavolești ale lui Arie bârfitorul…
În Condacul al 2-lea citim: „Pre pământ al doilea Înaintemergător te-ai arătat Nicolae, spre mustrarea fărădelegilor, că acesta au mustrat pe Irod, făcătorul fărădelegii, iar tu ai rușinat pe Arie cel orbit cu eresul și toată lumea voiești să o curățești de învățăturile lui cele nedrepte…”. La fel în Condacul al 7-lea: „Având Arie vicleana cunoștință, a început a învăța eresurile cele fără de Dumnezeu și a intrat în turma ta ca un lup, vrând ca o fiară să o apuce; ci tu, preablânde, curând alergând către Stăpânul cu rugăciunile tale, ai risipit toată nebunia lui și ca pre o fiară cumplită l-ai surpat…” Iar Condacul al 12-lea glăsuiește: „Mintea ta cea întru tot cinstită, pre Arie cel stricat la minte l-a rușinat și mintea ta a stricat mulțimea dumnezeilor…[8]”
În legătură cu cele petrecute la Niceea, Sfântul Roman Melodul, care a murit în secolul VI, și după el, Sfântul Andrei Criteanul povestesc că Sfântul Nicolae a discutat mult la Niceea chiar cu episcopul Niceei, Theognis, care lua apărarea lui Arie și, deși Theognis se lăsa răpit de înflăcărare în toiul discuției, Sfântul Nicolae a păstrat în tot timpul un ton blând, moderat, împăciuitor, spunându-i doar la despărțire cu un glas domol: „Vino, frate, să ne împăcăm, să nu apună soarele peste mânia noastră…”
Blândețea era, de altfel, o trăsătură caracteristică Sfântului Nicolae. O stihiră a lui Bizanțiu îi laudă în Minei blândețea, numindu-l „îndreptător credinței și chip blândețelor te-a arătat pe tine turmei tale Hristos Dumnezeu, că în Mira, mireasmă dând, strălucești luminat cu dumnezeieștile tale lucrări, folositorule al săracilor și al văduvelor”. Iar la liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur săvârșită în fiecare zi de joi este numit: „Îndreptătorul credinței, model de blândețe, maestrul stăpânirii de sine…”
Acatistul Sfântului Nicolae îi cântă spre laudă această lucrare numindu-l: „prigonitorul celor nelegiuiți, pierzător al întunericului mulțimii dumnezeilor, surpătorul dracilor, aducător de întristare dracilor, curățător al lumii de mulțimea zeilor, prădător al păgânătății, alungător al preoției idolești, cel ce cu râuri de sudori ai stins mulțimea zeilor, înecător al fiilor diavolești, sabie ascuțită ce tai nedumnezeirea…[9]”
Sfântul Nicolae nu era numai păstor sufletesc, ci și un adevărat purtător de grijă pentru traiul material al turmei sale. Purta tuturor de grijă și cu deosebire săracilor și nevoiașilor. Din mărinimie s-a făcut părintele orfanilor și mângâietorul întristaților.[10] În Acatistul Sfântului Nicolae citim: „curând ajutătorul, cald folositor, cercetătorul celor întristați, mângâierea celor ce plâng, hrănitorul celor flămânzi, avuția săracilor, toiagul cel tare al bătrânețelor, părinte al săracilor, bun dăruitorule, vistierie a milei lui Dumnezeu, hrana și bucuria celor ce aleargă la tine, pâinea de hrană nescăzută a celor lipsiți, avuție de Dumnezeu dăruită celor ce viețuiesc în lipsă pe pământ, înlesnire grabnică a săracilor, blând ascultător al celor neputincioși, doctor fără de plată, împărțitor de vindecări, bun păstor al celor neputincioși, învățătorul înfrânării, îndreptarea celor rătăciți, păzitor al turmei lui Hristos de lupii cei văzuți și nevăzuți, bun cârmuitor, slobozitor al celor legați…[11]”
Dar păstoria duhovnicească rămâne cea mai puternică și nu se rezumă numai la timpul lui, ci a fost un exemplu de trăire creștinească și de preoție pentru toate timpurile. Nu numai că în Sinodul de la Niceea, Sfântul Nicolae a participat la stabilirea dogmele creștinești, sau la compunerea Crezului până la „…și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață făcătorul…”, restul Crezului fiind împlinit în anul 381, stabilind astfel un simbol al credinței numit și niceo-constantinopolitan, dar este numit: „vărsător de mir de mult preț la toată lumea, cap sfințit întăritor al Ortodoxiei, insuflat de suflarea Duhului Sfânt, grai al dumnezeieștilor cuvinte, părinte și învățător, conducătorul celor orbi, icoana Bisericii,
Cel ce minunează pe îngerii din cer pentru credința lui, Cel cu care se laudă apostolii și proorocii, Cel ce împreună locuiește cu îngerii, asemănător în credință cu Marele Vasile și Ioan Gură de Aur, primitor mai dinainte al cunoștinței lui Dumnezeu, împărțitor al bunătăților lui Dumnezeu, luminoasă vistierie a creștinătății, aducerea de roadă a pomilor celor duhovnicești, timpan ce aduce sunet de versuire dumnezeiască, bucium bine sunător, trâmbița Sfintei Treimi, bun cârmuitor, săltător împreună cu îngerii, veselitor împreună cu arhanghelii, Israel cel nou, porumbelul Domnului, al doilea Moise, tablă duhovnicească, întunecătorul nedreptății, îngrăditor al gurilor celor defăimători de Dumnezeu, lumină aprinsă cu dumnezeiască văpaie, aur de Dumnezeu lămurit, mărgăritar luminos, învățător al închinării Creatorului în Treime, pom răsădit de îngeri…[12]”
Ca preot, Sfântul Nicolae este numit: „slujitor al Împăratului tuturor, slujitor asemenea cu Grigore Teologul în preoție, liniștitor nevoilor oamenilor cu rugăciunile lui, întâi șezător pe scaunul Mirelor, mare Ierarh al Lichiei, întărirea Mirelor, frumusețea Lichiei, servitor al Creatorului în chip nematerial ca heruvimii, haină a preoției, Ierarh încununat, Păstorul cel bun, Cel ce duce turma sa la pășunea cea duhovnicească din izvorul Raiului, adăpând-o, păzitorul rânduielii lui Dumnezeu, Părinte și Învățător, Cel mai mare între preoți, șezător pe scaun împreună cu Apostolii, bun conducător al corabiei celei duhovnicești…[13]”.
II. MINUNILE SFÂNTULUI IERARH NICOLAE
Una dintre cele mai fascinante aspecte ale vieții Sfântului Nicolae o reprezintă multitudinea de minuni atribuite lui. Acestea nu sunt doar povești, ci mărturii ale credinței sale puternice și ale intervenției divine prin rugăciunile sale.[14]
În apropierea casei Sfântului Nicolae, locuia un văduv de neam bun, dar cu totul sărăcit. Trăia în cea mai neagră mizerie cu cele trei fete ale lui, care nu-și puteau face un rost în viață, prin căsătorie, tocmai din pricina sărăciei lor – singura valoare la păgâni fiind averea. Scăpa de sărăcie tatăl a decis să își dea fiicele la viața de desfrâu[15].
Auzind despre această hotărâre, Sfântul Nicolae s-a gândit să sară în ajutorul familiei, dar nu pe față, ci indirect. Nu numai pentru că nu dorea să se trâmbițeze binefacerile lui, dar și pentru a nu îl umili pe vecinul său, un nobil, ce nu putea cerși. Astfel, într-o noapte întunecoasă, luă cu el o pungă pe care o umplu cu atâta aur cât a socotit că ar fi o bună zestre pentru fata cea mai mare, și o aruncă prin fereastra deschisă a odăii unde dormea fata. A înțeles vecinul că o mână miloasă i-a făcut acest dar, dar a rămas cu fruntea sus, întrucât nu avea în fața cărui binefăcător să se umilească. Și-a măritat fata strălucit, rămânând totodată cu o oarecare nădejde să le scape de rușine și pe celelalte două.
După câtăva vreme, Sfântul Nicolae a aruncat o a doua pungă pentru fata mijlocie. Tatăl fetelor dorea de a afla cine este binefăcătorul său și de a-i mulțumi. A stat la pândă noapte după noapte, căci știa că o a treia zestre va veni și pentru a treia fată. Când, într-o noapte, căzu și a treia pungă pe fereastra odăii celei de-a treia fete, bătrânul ieși din odaie, fugi după cel ce se strecura pe lângă ziduri și, când îl ajunse din urmă, se aruncă la picioarele lui, mulțumindu-i. Sfântul Nicolae îl ridică de jos și îl rugă să nu destăinuie nimănui despre fapta sa, ci să rămână o taină a lor[16].
Această minune este redată și în icoane: Sfântul Ierarh Nicolae este înveșmântat într-o pelerină care îl acoperea în întregime, cu mâna întinsă spre o fereastră deschisă, și având în mână o pungă cu bani. Acatistul Sfântului Nicolae pomenește despre această binefacere: „O, mare făcătorule de minuni, Nicolae, deși voia pe fecioarele acelea, tatăl lor să le dea pentru sărăcie la desfrânare, însă tu, părinte, înainte apucând, aur îndeajuns, tatălui lor ai dat; pentru aceea, nepricepând ei de unde se făcu aceasta, minunându-se, au strigat lui Dumnezeu cântare Aliluia!” (Condacul 4).
Iar în Icosul 4 citim: „Ca să arăți a ta milă către cei săraci, prea fericite, bătrânului noaptea în ascuns trei legături de galbeni de aur i-ai dat, scăpându-l pre dânsul și pre fetele lui de căderea în păcat, pentru aceasta auzi de la toți: Bucură-te, vistierie a milei lui Dumnezeu, dătător al bunătăților lui Dumnezeu, pâinea de hrană pentru cei lipsiți, avuție de Dumnezeu dăruită celor ce viețuiesc în lipsă pe pământ, înlesnire grabnică a săracilor, mirele celor trei fete”.
Sfântul Metodiu pomenește de un an când, grație rugăciunilor Sfântului Nicolae, o flotă care ducea grâu la Constantinopol a fost cuprinsă de furtună și împinsă în portul Mirei. Sfântul Nicolae, fiind înștiințat de această întâmplare, a coborât de îndată în port ca să îi roage pe corăbieri să descarce din fiecare corabie câte un sac sau doi, ca să nu piară de foame locuitorii din Mira. Corăbierii au refuzat, căci ei trebuiau să predea întreaga cantitate la Constantinopol, așa cum fusese cântărită la plecarea din Egipt. Sfântul, însă, a insistat, spunându-le: „Descărcați câte o sută de măsuri de grâu din fiecare corabie și eu, ca arhiepiscop al Mirei, răspund de orice pagubă se va găsi la predare, în Constantinopol”.
Fără îndoială că această făgăduință le-a dat-o și în scris, căci corăbierii au primit bucuros să facă întocmai. Îndată ce s-a făcut descărcarea sacilor ceruți, s-a iscat ca din senin un vânt favorabil pentru îndreptarea corăbiilor spre Constantinopol. Sfântul Nicolae n-a avut să plătească nicio pagubă, căci, la descărcarea sacilor, s-a găsit aceeași greutate ca la plecarea flotei din Egipt. Însă minunea nu s-a oprit aici. Păstorul Mirei a împărțit grâul populației, dar grâul între timp nu scădea, și a ajuns celor din Mira încă timp de doi ani. Minunea cu flota ce ducea grâu din Alexandria la Constantinopol, oprită în mod misterios la Mira, i-a determinat pe cântăreții Roman și Andrei să îl asemene pe Sfântul Nicolae cu Iosif, fiul lui Iacob, care hrănea popoarele cu grâul din Egipt. Acatistul îi cântă: „Bucură-te, hrănitorul celor flămânzi”.
Mai sunt și alte minuni prin care Sfântul Nicolae a făcut dreptate în justiția civilă. Povestește tot Sfântul Metodiu că guvernatorul provinciei Lichia, Eustațiu, mituit cu bani, a condamnat pe nedrept niște tineri la moarte. În preajma executării sentinței lor la moarte, Sfântul Nicolae a fost vizitat de trei înalți ofițeri ai armatei imperiale, trimiși de împăratul Constantin să potolească o răscoală ivită în Frigia.
Sfântul Nicolae îi rugă să-l însoțească la locul de execuție a celor trei tineri osândiți, adică să asiste alături de el la această ceremonie sinistră de tăiere a capetelor. Ajunseseră acolo tocmai în clipa când călăul ridica sabia să-l lovească pe cel dintâi osândit, dar Sfântul procedă cu mult curaj, smucind sabia din mâna călăului, și, deși erau de față favoriții împăratului, l-a dojenit cu toată asprimea pe guvernator, arătând nevinovăția tinerilor și interesul de bani al acestuia. Rușinat, guvernatorul și-a recunoscut mârșava faptă. Cei trei ofițeri, martori ai curajului și bunătății arhiepiscopului de la Mira, au rămas foarte impresionați.
După ce tinerii ofițeri și-au împlinit cu deplin succes misiunea ce li s-a încredințat în Frigia, s-au reîntors în Constantinopol, unde împăratul, senatul, armata și chiar poporul întreg le-au făcut o primire triumfală, ceea ce a stârnit invidia altor ofițeri. De îndată s-a născut în mintea acelora o criminală uneltire. I-au acuzat pe acei trei bravi ofițeri că ar fi pus la cale un complot împotriva împăratului Constantin. Astfel de calomnii prind întotdeauna când este vorba despre viața cuiva, și mai ales când este susținută și de prefectul pretoriului, un fel de șef al poliției, care era totodată un om de încredere al împăratului, și pe care îl chema Avlavie.[17]
La cuvintele lui Avlavie, împăratul aruncă în închisoare pe cei trei ofițeri întorși atât de glorioși din Frigia. Dar în închisoare, ofițerii se jurau de nevinovăția lor, și această revoltă îi tulbura pe acuzatori, căci deveneau periculoși, prin urmare era necesar să le ia viața. Avlavie, primind pentru intervenția lui o nouă sumă de bani, se prezintă la împăratul Constantin și cere osândirea lor, pe baza faptului că ar avea complici și în afară. Împăratul primește cererea și dă sentința la moarte a ofițerilor închiși. Sentința trebuia să fie executată chiar în acea noapte.
Gândindu-se la un mijloc de scăpare și-au adus aminte scena din trecut, cu cei osândiți la moarte tot pe nedrept, când Sfântul Nicolae a smuls sabia din mâna călăului. Însă Sfântul Nicolae era departe, era la Mira Lichiei, iar ei, ofițerii, erau aici, în Constantinopol, în temniță. Au început deci cu toții a se ruga: „Doamne, Dumnezeul slugii Tale Nicolae, îndură-Te de noi după mila Ta, și, după rugăciunile vrednicului Tău slujitor Nicolae, și precum Te-ai milostivit prin el de tinerii condamnați pe nedrept, așa dăruiește-ne și nouă viața, înduplecă-Te prin rugăciunile Sfântului Tău episcop, căci credem că, deși nu este de față cu trupul, este aici, cu sufletul și vede supărarea noastră și durerea sufletului nostru. El va implora bunătatea Ta pentru noi”.
Apoi și-au întors gândul cu putere la Sfântul Nicolae, și au strigat în noapte: „Sfinte Nicolae, deși ești departe de noi, rugăciunea noastră să se apropie de tine, strigă tu pentru noi la milostivul Dumnezeu, căci El face voia celor ce se tem de El și va împlini cererea ta. Cere să fim mântuiți prin rugăciunile tale din primejdia ce ne paște, ca să avem bucuria de a ne veseli văzându-te și de a venera sfințenia ta, ilustre Părinte!”
Sfântul Ierarh Nicolae a auzit, din voia lui Dumnezeu, rugăciunea din depărtarea la care se afla și, în aceeași noapte, Sfântul s-a arătat în vis împăratului și i-a spus: „Constantine, scoală-te, dă drumul de îndată celor închiși de tine, căci au fost osândiți pe nedrept. Dacă nu mă asculți, voi provoca război împotriva ta și voi da trupul tău hrană fiarelor sălbatice și păsărilor și te voi pârî la marele nostru Împărat Hristos”. Tot în vis, împăratul îi răspunse: „Dar cine ești tu, și cum ai intrat în palatul meu la ora asta târzie din noapte?” „Sunt Nicolae păcătosul, episcopul Mirelor Lichiei”. Apoi a dispărut.
În aceeași noapte s-a arătat și prefectului poliției, acelui Avlavie, căruia i-a zis cu asprime: „Avlavie, stricatule la minte și la inimă, scoală-te degrabă și slobozește pe cei trei ofițeri pe care i-ai închis fără vină și pe care vrei acum să-i ucizi pentru lăcomia ta de bani. Dacă nu îi slobozești, te voi pârî la marele nostru împărat Hristos, și atins vei fi de o boală crâncenă, vei deveni de viu hrana viermilor și toată casa ta va muri într-un fel nenorocit”. Prefectul întrebă: „Dar cine ești ca să îndrăznești să-mi vorbești astfel?” Sfântul răspunse: „Eu sunt Nicolae păcătosul, episcopul Mirelor Lichiei”. Și s-a făcut de îndată nevăzut.
Împăratul, tulburat de cele auzite și impresionat de comunicarea aceasta tainică din timpul nopții între tinerii ofițeri și Sfântul Nicolae, s-a temut de puterea acestui om și le-a spus celor trei ofițeri: „Ei bine, sunteți liberi, mulțumiți omului aceluia, căci nu eu vă dau iertarea și libertatea, ci Dumnezeu și Nicolae, pe care l-ați chemat în ajutor”. Cei trei ofițeri au și plecat la Mira să mulțumească episcopului, ducând Sfântului multe daruri bogate de la însuși înțelegătorul Împărat, cu următoarea scrisoare: „Iată, ți-am împlinit porunca, deci, nu mă mai amenința, ci te roagă pentru mine și pentru imperiul meu lui Dumnezeu, Stăpânul și Domnul tuturor lucrurilor, să dea lumii pace”[18].
Această minune a Sfântului Nicolae este arătată în icosul I al Acatistului cu aceste cuvinte: „Arătatu-te-ai în vis împăratului celui cinstitor de Dumnezeu și pentru moartea voievozilor acelora l-ai îngrozit, când îndată ascultând de porunca ta, Nicolae, a poruncit să-i elibereze pe dânșii. Pentru aceea, ei fură cuprinși de bucurie și de frică, iar eu cu dânșii strig ție, Sfinte Nicolae: Bucură-te, capul cel sfințit…” Iar în Icosul al 2-lea: „Vrând Avlavie să scoată dimineața pre cei legați din închisoare la tăiere, ci tu cu minunile tale mai înainte ai apucat prin vis și înspăimântându-l pre dânsul, ai zis: nimic rău să nu faci bărbaților acestora, că nevinovați sunt de tăiere…”[19]
III. CULTUL SFÂNTULUI IERARH NICOLAE ÎN BISERICA ORTODOXĂ ȘI MOȘTENIREA SA
Sfântul Ierarh Nicolae a trăit peste șaptezeci de ani și moare în anul 342, în ziua de 6 decembrie, în scaunul lui de arhiepiscop, la Mira, la cinci ani după moartea Împăratului Constantin cel Mare (+337) și șapte ani după moartea Împărătesei Elena[20].
Nu se cunoaște niciun amănunt în legătură cu moartea și înmormântarea Sântului Nicolae. Se știe numai că racla sa a fost pusă într-un frumos sarcofag în interiorul Catedralei din Mira, unde păstorise mai bine de douăzeci și opt de ani.
Arhimandritul Mihai (Sfântul Metodiu din veacul al IX-lea) scrie: „După ce a condus în acest chip biserica din Mira, îmbibat de parfumul unei vieți preoțești prea sfinte, părăsi această viață pieritoare pentru cea veșnică, în care se bucură de fericire cerească în rând cu mulțimea patriarhilor și a corurilor îngerești, intervenind fără încetare pentru cei ce-l cheamă cu credință și cucernicie și pentru toți cei loviți de nenorociri sau de calamități publice”.
Abia pus în mormânt, trupul venerabilului episcop al Mirei, răspândi un miros binemirositor, care nu numai că l-a apărat de orice stricăciune, dar a început să fie și leac contra oricărui rău. Mirul acesta, având putere de a vindeca boli trupești și sufletești, a făcut ca Mira să devină loc de pelerinaj pentru toți bolnavii[21].
Trupul Sfântului Nicolae a rămas în catedrala din Mira 745 de ani. Între timp, sarazinii, dușmanii creștinilor, amenințau cu distrugerea bisericilor și cu arderea sfintelor relicve și, implicit și cu distrugerea trupului Sfântului Nicolae. De aceea creștinii au decis a strămuta moaștele Sfântului Nicolae într-un loc mai ferit de amenințările dușmanilor. Trupul a fost furat într-o noapte din anul 1087, de către patruzeci de negustori bogați din orașul Bari, din sudul Italiei. Ei s-au îmbarcat pe câteva corăbii și s-au înapoiat la Bari în ziua de 9 mai, anul 1087. Arhiepiscopul de atunci, primind Sfintele Moaște, le-a depus în Biserica „Sfântul Ștefan”, unde se găsesc și azi[22].
Minunile Sfântului nu încetează nici după moarte, și Sfântul Metodiu povestește câteva din ele, și chiar începe cu o minune săvârșită asupra propriului său tată, un bogat patrician din Siracuza. Era pe mare unde suferă un naufragiu. În clipa în care valurile îl înghițeau și el nu se mai putea salva din vâltoarea primejdioasă, l-a chemat pe Sfântul Nicolae în ajutor, și de îndată s-a trezit aruncat pe uscat, deplin sănătos. Or, Sfântul Nicolae era mort de aproape șase sute de ani.
Un oarecare Demetrius din Constantinopol a fost scăpat de la înec de Sfântul Ierarh Nicolae, al cărui ajutor acest Demetrius l-a cerut în rugăciune disperată. Un călugăr pe nume Antoniu a fost scăpat de la moarte în mod miraculos, tot în urma rugăciunilor către Sfântul Nicolae. Patriarhul Anastasiu își datorează viața rugăciunilor pe care le-a către făcut Sfântul Nicolae. Regele Ludovic al IX-lea și suita sa au scăpat de un naufragiu, prin invocarea Sfântului Nicolae.
Sfântul Iosif, imnograful contemporan și compatriot cu Sfântul Metodiu, a fost luat rob de arabi. În închisoarea de pe insula Creta, el cânta, deși avea lanțuri la mâini și la picioare. Dar în noaptea Crăciunului din anul 820, în timp ce cânta, i-a apărut Sfântul Nicolae în veșminte arhierești, vestindu-i că împăratul Leon Armeanul, iconoclastul, a fost ucis în acea noapte și, în timp ce îi spunea acestea, s-a aplecat asupra Sfântului Iosif, i-a desfăcut lanțurile, și l-a dus într-o clipă, pe calea aerului, la Constantinopol.
Un alt aghiograf povestește minunea întâmplată tânărului Vasile din Lichia, fiul unui oarecare Agricola, răpit de niște agareni necredincioși și dus în captivitate, tot în insula Creta, chiar în ziua de 6 decembrie, ziua morții Sfântului Nicolae[23]. Fiind Vasile frumos la chip și la înfățișare, la port, în mișcări, a fost numit paharnic al emirului Amira. Un an mai târziu, tot în ziua de 6 decembrie, când se împlinea anul răpirii sale, în urma rugăciunilor părinților lui Vasile către Sfântul Nicolae, Vasile s-a simțit ridicat în văzduh și adus într-o clipă în casa părinților săi, și cum? Cu cupa în mână, gata să o întindă emirului în timpul ospățului acestuia.
Și în Acatistul Sfântului Nicolae se vorbește despre această minune: „Către biserica ta mergând oarecând Vasile și stăruind a-ți aduce dar, răpitu-s-au de agareni și au fost dat de ostași… lui Amira, stăpânului lor, spre slujbă; iar părinții lui, deși erau întristați, însă nu încetau a tinde către tine în rugăciune – și trecând ziua praznicului tău, de către seară l-ai pus pre dânsul înaintea lor, și ei, văzând această minune, cu tine, cântare de bucurie lui Dumnezeu cântau: Aliluia!” (Condacul al 5-lea). În Icosul al 5-lea citim: „Mergând fiul lui Agricola să dea un pahar lui Amira și stând înaintea lui cu frică, tu, Părinte, rugat de părinții lui, l-ai scăpat pre dânsul din mâinile lui Amira într-un ceas…” Iar în Condacul al 10-lea se reia relatarea minunii: „Auzit-am pre Vasile acela stând înaintea tuturor și spunând minunile tale, ce ai făcut tu cu dânsul, Părinte, și, minunându-mă, am preamărit puterea ta, cea dată ție de la Dumnezeu; ci tu, ca un bun păstor, curând alergi către cei ce te roagă și pentru toți te rogi lui Dumnezeu și stăpânului cântând: Aliluia!” „Mântuiește-mă, părinte, cu rugăciunile tale, ca și pre Vasile …” (Icosul al 10-lea)[24].
După 512 ani, după ce negustorii au dus trupul Sfântului la Bari, un român din Țara Românească a luat mâna dreaptă a Sfântului. În veacul al XVI-lea, un cleric valah, al cărui nume nu se cunoaște, diacon sau paracliser, pleacă în Italia și se stabilește la Bari, închinându-se zilnic în fața moaștelor Sfântului Nicolae. Credința, zelul și purtarea lui, îi fac pe preoții catedralei „Sfântul Ștefan” să-i încredințeze diferite sarcini, și să-l socotească un om de încredere al lor.
De îndată ce a luat din sicriu mâna dreaptă a Sfântului, el a plecat în țară, a ajuns la București și a încredințat neprețuita relicvă Mitropolitului Eftimie. Era în vremea lui Mihai Viteazul care se pare că a cumpărat sfintele moaște. Cei de la Bari au înțeles pericolul de a mai lăsa trupul Sfântului astfel descoperit, și din acea vreme, sicriul a fost apărat de apropierea credincioșilor printr-un grilaj de fier.
Mâna dreaptă adusă în țară este astăzi depusă la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din București. Voievodul Mihai Viteazu a îmbrăcat-o în argint aurit, în așa fel încât degetele să intre înăuntru ca într-o mănușă, îmbrăcămintea degetelor fiind lucrată în filigran, prin care se zăresc oasele mâinii. Pe deasupra, a fost împodobită cu perle și safire, și așezată o inscripție cu următoarele cuvinte slavone: „+ Această mână a Sfântului Nicolae au ferecat-o cu aur Domnul Io Mihai Voevod și Doamna Stanca și fiul lor Io Neculai Voevod, în anul 7108, ispravnic fiind Mitropolitul Eftimie”. Anul 7108 de la facerea lumii este anul 1600, un an înainte de moartea Voievodului. Această primă îmbrăcăminte este, la rândul ei, închisă în altă cutie de argint, făcută mai târziu de un grec, Politimos, având gravate pe capac următoarele cuvinte în grecește: „Făcută de robul lui Dumnezeu, Paharnicul Politimos”[25].
Cultul Sfântului Nicolae a evoluat de-a lungul timpului luând diverse forme prin pelerinaje: Moaștele Sfântului Nicolae, mutate la Bari, Italia, în 1087, reprezintă un important loc de pelerinaj pentru credincioșii ortodocși; prin icoane: Sfântul Nicolae este reprezentat în numeroase icoane, de obicei îmbrăcat în veșminte episcopale, ținând Evanghelia în mână și binecuvântând cu cealaltă; prin rugăciuni: Credincioșii se roagă Sfântului Nicolae pentru ajutor în diverse situații: căsătorie, boli, călătorii, probleme financiare; și prin obiceiuri populare: În unele zone, Sfântul Nicolae este asociat cu personaje folclorice care aduc daruri copiilor cuminți (ex: Moș Nicolae la români)[26].
Icoana Sfântului Nicolae: chipul blând, ochii miloși, fruntea lată, părul și barba albă încârlionțată a Sfântului Nicolae, prietenul copiilor și al bătrânilor, prietenul necăjiților și al săracilor, cununa Bisericii Ortodoxe, împărțitorul de daruri și făcătorul de minuni, în odăjdii arhierești, cu mâna dreaptă binecuvântând, cu mâna stângă ținând Evanghelia, o privire atât de părintească și de împăciuitoare, privire de bunic, gata să mângâie pe cel ce plânge. În icoanele bizantine, când sunt de dimensiuni mai mari, se pictează în dreapta Sfântului, în miniatură, Iisus Hristos cu o evanghelie în mână, și în stânga Maica Domnului cu un omofor pe care îl ține întins către Sfântul Nicolae[27].
Sfântul Nicolae a influențat puternic tradiția populară din diverse culturi. Imaginea modernă a Moșului Crăciun își are rădăcinile în tradiția olandeză a lui Sinterklaas, inspirată de Sfântul Nicolae. Atât Sfântul Nicolae, cât și Moș Crăciun sunt prezentați ca episcopi cu barbă albă și veșminte specifice, amândoi sunt asociați cu oferirea de daruri copiilor cuminți. Atât Sfântul Nicolae cât și Moș Crăciun reprezintă generozitatea și spiritul Crăciunului.
CONCLUZII
Sfântul Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei rămâne o figură iconică în Biserica Ortodoxă, a cărui viață și minuni continuă să inspire și să ofere învățături valoroase credincioșilor. Viața sa dedicată lui Dumnezeu și faptele sale de milostenie continuă să inspire credincioșii. Minunile sale ne amintesc de puterea credinței și a intervenției divine. Cultul Sfântului Nicolae a evoluat de-a lungul secolelor, iar moștenirea sa se regăsește și în tradiția modernă a Moșului Crăciun.
Actualitatea mesajului Sfântului Nicolae: Dragostea, compasiunea și credința puternică rămân valori esențiale pentru viața oricărui creștin.
Analiza vieții sale ne oferă o serie de concluzii importante:
Importanța credinței puternice: Viața Sfântului Nicolae ne arată puterea credinței neclintite. Minunile sale nu sunt magie, ci dovezi ale rugăciunilor sale fierbinți către Dumnezeu. Credința sa puternică l-a făcut pe Sfântul Nicolae un instrument al harului divin, aducând speranța și ajutor celor aflați în nevoi.
Dragostea nemărginită pentru semeni: Sfântul Nicolae nu a fost doar un slujitor al lui Dumnezeu, ci și un filantrop devotat. Faptele sale de milostenie, precum salvarea fetelor sărace de la prostituție sau ajutorarea țăranului sărac, ne amintesc de importanța compasiunii și a ajutorării celor aflați în suferință. Dragostea sa pentru semeni este o lecție pe care o putem aplica în viața noastră de zi cu zi.
Apărarea adevărului și a Ortodoxiei: Sfântul Nicolae a fost un apărător fervent al învățăturii ortodoxe. Participarea sa la Sinodul I Ecumenic de la Niceea și lupta împotriva ereziilor ne arată importanța păstrării credinței curate și a luptei pentru adevăr.
Modele de viețuire creștină: Viața Sfântului Nicolae ne oferă un model de viețuire creștină autentică. Studierea vieții sale ne învață evlavia și rugăciunea: Sfântul Nicolae petrecea mult timp rugându-se și studiind Scripturile. Acest aspect ne arată importanța vieții duhovnicești în relația noastră cu Dumnezeu.
Curajul și dreptatea: Sfântul Nicolae nu a ezitat să denunțe abuzurile autorităților și să lupte pentru dreptate socială. Aceasta ne învață importanța curajului de a ne exprima credința și de a lupta pentru adevăr.
Viața simplă și milostenia: Sfântul Nicolae a trăit o viață simplă, renunțând la averi pentru a-i ajuta pe ceilalți. Acest aspect ne reamintește importanța detașării de bunurile materiale și a cultivării spiritului de milostenie.
Cultul Sfântului Nicolae a evoluat de-a lungul secolelor, îmbrăcând diverse forme. Pelerinajele la moaștele sale, icoanele și rugăciunile adresate lui ne arată credința vie a Bisericii Ortodoxe față de acest sfânt. Moștenirea sa se regăsește și în tradiția modernă a Moșului Crăciun, care păstrează spiritul dărniciei asociat cu Sfântul Nicolae.
Analiza vieții Sfântului Nicolae nu se rezumă doar la o cunoaștere istorică. Ea ne oferă învățături practice pe care le putem aplica în viața noastră de zi cu zi: să ne întărim credința prin rugăciune și o viață duhovnicească activă, să cultivăm dragostea pentru semenii noștri, ajutându-i pe cei aflați în nevoie, să fim curajoși în apărarea adevărului și a credinței noastre, să trăim o viață simplă, detașată de materialism și plină de milostenie.
Sfântul Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei rămâne o figură luminoasă care ne inspiră prin viața sa exemplară. Prin credința sa puternică, dragostea pentru semeni și curajul său, Sfântul Nicolae ne arată calea spre o viață autentic creștină.
BIBLIOGRAFIE LA SFÂNTUL IERARH NICOLAE
1. *** Ceaslovul Mare, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2022.
2. *** Mineiul pe mai, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2012.
3. *** Mineiul pe decembrie, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2019.
4. *** Sfântul Nicolae, wiki, disponibil la https://ro.wikipedia.org/wiki/Sfântul_Nicolae (accesat la 21.04.2024).
5. *** Viața Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul de Mira Lichiei, disponibil la https://doxologia.ro/viata-sfantului-ierarh-nicolae-arhiepiscopul-de-mira-lichiei (accesat la 20.04.2024).
6. *** Viața Sfântului Nicolae, disponibil la https://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-nicolae/viata-sfantului-nicolae-72887.html (accesat la 20.04.2024).
7. *** Viețile Sfinților pe luna Decembrie, vol. 4, ediția a II-a, editor Arhimandrit Ioanichie Bălan, Vânători, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2005.
8. DESARTOVICI, L. S., Viața și minunile Sfântului Nicolae – carte pentru copii, părinți și bunici, București, Editura Sophia, 2006.
9. CIOFFARI, Gerardo O.P., Sfântul Nicolae: viața și cultul, traducere de Elena Cristina Brăgea, București, Editura Cuvântul Vieții, 2022.
10. Sfântul NICOLAE VELIMIROVICI, Proloagele de la Ohrida: Viețile Sfinților însoțite de cântări, cugetări, luări aminte și predici pentru fiecare zi a anului, volumul II: Iulie – Decembrie, traducere de Andreea Stănciulescu, Galați, Editura Egumenița, 2010.
[1] *** Viața Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul de Mira Lichiei, disponibil la https://doxologia.ro/viata-sfantului-ierarh-nicolae-arhiepiscopul-de-mira-lichiei (accesat la 20.04.2024).
[2] *** Sfântul Nicolae, wiki, disponibil la https://ro.wikipedia.org/wiki/Sfântul_Nicolae (accesat la 21.04.2024).
[3] L.S. DESARTOVICI, Viața și minunile Sfântului Nicolae – carte pentru copii, părinți și bunici, București, Editura Sophia, 2006, p. 10
[4] Gerardo O.P. CIOFFARI, Sfântul Nicolae: viața și cultul, traducere de Elena Cristina Brăgea, București, Editura Cuvântul Vieții, 2022, p. 13-24
[5] *** Sfântul Nicolae, wiki, disponibil la https://ro.wikipedia.org/wiki/Sfântul_Nicolae (accesat la 21.04.2024).
[6] *** Viața Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul de Mira Lichiei, disponibil la https://doxologia.ro/viata-sfantului-ierarh-nicolae-arhiepiscopul-de-mira-lichiei (accesat la 20.04.2024).
[7] Gerardo O.P. CIOFFARI, Sfântul Nicolae: viața și cultul, traducere de Elena Cristina Brăgea, București, Editura Cuvântul Vieții, 2022, p. 50-56
[8] *** Ceaslovul Mare, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2022, p. 432-437
[9] *** Ceaslovul Mare, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2022, p. 426-439
[10] *** Viața Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul de Mira Lichiei, disponibil la https://doxologia.ro/viata-sfantului-ierarh-nicolae-arhiepiscopul-de-mira-lichiei (accesat la 20.04.2024).
[11] *** Ceaslovul Mare, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2022, p. 438-439
[12] *** Ceaslovul Mare, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2022, p. 417 – 424
[13] Ibidem, p. 425
[14] Sfântul NICOLAE VELIMIROVICI, Proloagele de la Ohrida: Viețile Sfinților însoțite de cântări, cugetări, luări aminte și predici pentru fiecare zi a anului, volumul II: Iulie – Decembrie, traducere de Andreea Stănciulescu, Galați, Editura Egumenița, 2010, p. 749-750
[15] *** Sfântul Nicolae, wiki, disponibil la https://ro.wikipedia.org/wiki/Sfântul_Nicolae (accesat la 21.04.2024).
[16] L.S. DESARTOVICI, Viața și minunile Sfântului Nicolae – carte pentru copii, părinți și bunici, București, Editura Sophia, 2006, p. 13-15
[17] L.S. DESARTOVICI, Viața și minunile Sfântului Nicolae – carte pentru copii, părinți și bunici, București, Editura Sophia, 2006, p. 28 – 36
[18] Ibidem, p. 37
[19] *** Ceaslovul Mare, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2022, p. 427
[20] *** Viața Sfântului Nicolae, disponibil la https://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-nicolae/viata-sfantului-nicolae-72887.html (accesat la 20.04.2024).
[21] *** Viețile Sfinților pe luna Decembrie, vol. 4, ediția a II-a, editor Arhimandrit Ioanichie Bălan, Vânători, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 123-145
[22] Gerardo O.P. CIOFFARI, Sfântul Nicolae: viața și cultul, traducere de Elena Cristina Brăgea, București, Editura Cuvântul Vieții, 2022, p. 83-85
[23] L.S. DESARTOVICI, Viața și minunile Sfântului Nicolae – carte pentru copii, părinți și bunici, București, Editura Sophia, 2006, p. 55-58
[24] *** Ceaslovul Mare, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2022, p. 435-436
[25] L.S. DESARTOVICI, Viața și minunile Sfântului Nicolae – carte pentru copii, părinți și bunici, București, Editura Sophia, 2006, p. 40
[26] *** Viața Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul de Mira Lichiei, disponibil la https://doxologia.ro/viata-sfantului-ierarh-nicolae-arhiepiscopul-de-mira-lichiei (accesat la 20.04.2024).
[27] Gerardo O.P. CIOFFARI, Sfântul Nicolae: viața și cultul, traducere de Elena Cristina Brăgea, București, Editura Cuvântul Vieții, 2022, p. 73-78