Sfaturi, idei și gânduri – blogul unui trecător prin lume

Bilete pentru UEFA EURO 2020 de vânzare online

Cu un an înainte de debutul turneului final EURO 2020, UEFA a pus în vânzare biletele la meciuri. Acestea se pot cumpăra exclusiv online de pe platforma www.euro2020.com.

UEFA EURO 2020 va debuta pe 12 iunie 2020 și se va desfășura în 12 orașe europene, printre care și București. În perioada 12 iunie – 12 iulie 2019, se pot achiziționa bilete la toate cele 51 de meciuri ale turneului final de anul viitor. Ediția cu numărul 60 este una specială, de celebrare a CAMPIONATULUI EUROPEAN, și va avea o desfășurare fără precedent. Un număr record de trei milioane de bilete vor fi disponibile fanilor, însemnând că mai mulți suporteri ca niciodată vor beneficia de ocazia de a trăi pe viu această experiență.

„LIVE IT. FOR REAL” este sloganul menit să inspire și să încurajeze suporterii să vizioneze meciurile în direct de pe stadion.

Bucureștiul va găzdui pe Arena Națională patru meciuri: trei în grupa C (pe 14, 18 și 22 iunie 2020) și o optime de finală pe 29 iunie 2020. În cazul calificării la EURO 2020, Naționala României va juca cel puțin două meciuri pe Arena Națională.

Biletele de intrare la UEFA EURO 2020 sunt disponibile în trei categorii. Locația exactă a biletelor va depinde de configurația fiecărui stadion. Biletele pentru partidele de pe Arena Națională din București s-au pus în vânzare la următoarele prețuri:

  • Categoria 3 (peluze) – 30 euro
  • Categoria 2 (colțurile stadionului) – 75 euro
  • Categoria 1 (tribunele I și II) – 125 euro

uefa euro 2020 bilete

Înscrierea pentru achiziționarea de bilete în perioada 12 iunie – 12 iulie 2019 este cea mai bună posibilitate pentru români să-și asigure intrarea la EURO 2020 organizat la București. UEFA a ținut cont de puterea de cumpărare mai mică din Azerbaidjan, Ungaria și România, astfel încât biletele sunt mai ieftine cu 40% la Baku, Budapesta și București decât în țările occidentale.

În plus, biletele la meciul din optimi au același preț ca la meciurile din grupe. În cazul foarte probabil în care numărul solicitărilor va fi mai mare decât numărul biletelor, se va apela la o loterie organizată de UEFA. O a doua perioadă de vânzare de bilete va fi programată în decembrie 2019, pentru suporterii echipelor calificate la turneul final.

Alte detalii mai puteți citi AICI.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.