Sfaturi, idei și gânduri – blogul unui trecător prin lume
canon cashback

Primul meu document imprimat pe o imprimanta Canon

După cum unii dintre voi știți deja am fost profesor de informatică la Liceul Militar din Alba Iulia. Acolo am văzut prima dată servere, rețele de calculatoare bine puse la punct, echipamente de birou și imprimante. Aș vrea să vă povestesc care este istoria primului meu document imprimat de mine ( deja au trecut peste 15 ani de atunci).

Chiar dacă acces la calculatoare am avut încă din primul an de liceu totuși nu am avut ocazia să folosesc personal o imprimantă decât 7 ani mai târziu. 🙂 Deh pe vremea mea (sic!) telefonul mobil era cât o cărămidă, aveam calculatoare Commodore sau Pentium 286, scriam programe în Basic  și foloseam Norton Commander. Eh…ce vremuri. 😛

Dar să revin la poveste. Aveam de dat un test grilă la două clase de a 12-a. Am început să scriu testele la calculator în Microsoft Word (două grile pentru fiecare clasă) urmând apoi să le scot la imprimantă în mai multe exemplare în format A4. Aveam în cabinetul tehnic o imprimantă Canon BJ dacă îmi amintesc bine. Am dat să listez dar după mesajul de „succes” nu ieșea nicio foaie. Mi-am chemat o colegă mai cu experiență care mi-a spus ceva de genul că nu am ales bine imprimanta, fără alte explicații. ??? Reia colega operațiunea de listare de data aceasta cu succes. Buun… Se listează în sfârșit foile mele fără alte emoții și de o calitate foarte bună (fără imprimantă trebuia să le scriu de mână – vă dați seama ce muncă de chinez, nu??), merg cu ele la xeroxul de la secretariat și fac duplicate pentru toți elevii. canon imprimanta teste grila

Oare ghiciți ce s-a întâmplat mai departe? 😛 Am dat testele a doua zi la ambele clase. Și m-am apucat de corectat….După primele lucrări cu nota 10 am început să îmi dau seama că ceva nu este în regulă. Am mai corectat câteva. Tot punctaj maxim. Stupoare! Toate lucrările elevilor mei erau de 10. Nu înțelegeam cum e posibil, de copiat nu au copiat, să învețe toți așa de bine iar nu era probabil.

Într-un final, după ce am făcut o mică investigație mi-am dat seama: calculatoarele din liceu erau legate în rețea, în fiecare laborator la catedră exista și o imprimantă legată tot în rețea. Eu când am dat să listez prima dată documentele alesesem din greșeală imprimanta din laboratorul de informatică care era tot Canon dar cu altă denumire. Așa că testele mele au fost „interceptate” de niște elevi care le-au transmis la cei interesați care au învățat pe de rost răspunsurile la întrebări. Bineînțeles că am anulat lucrările dar m-am amuzat și am devenit celebru în tot liceul. De atunci m-am ales cu porecla „Serverul”. :)))

Nu voi uita niciodată acele imprimante Canon legate în rețea; și acum când mă gândesc la pățania cu primul document scos la imprimantă continui să zâmbesc.

În anii care au urmat am avut contact tot mai des cu imprimantele și calculatoarele. Meseria mea este strâns legată de documente și listez zeci de pagini pe lună. Pentru mine imprimanta a devenit la fel de importanta ca și telefonul mobil. Astfel că imprimanta este un obiect extrem de util într-o casă sau într-un birou și îi simți cel mai mult lipsa atunci când trebuie să tipărești sau să scanezi ceva rapid și-ți dai seama că nu ai unde. Imprimanta a fost inventată de Charles Babbage la începutul secolului al 19-lea iar sistemul utiliza o serie de tije metalice cu caractere imprimate pe ele și o altă tijă cu o rolă de hârtie (asta așa #casastiti vorba colegului blogger Cristian Florea 🙂 ).

Prin urmare vă recomand tuturor imprimantele Canon, în special modelul MAXIFY MB5350 pentru că este o multifunctională puternică și dispune de funcţii precum imprimarea şi scanarea faţă-verso, o capacitate maximă de 500 de coli, butoane de control şi conectivitate smartphone şi cloud. Mai multe detalii despre acest model puteți citi aici. MAXIFY MB5350 BK Angle2_tcm136-1168607

Ca să-i ajute pe toți cei care vor să-și cumpere imprimante, Canon a venit cu o idee numită „Canon Cashback plus 3 ani garanție”. Practic, dacă-ți cumperi una dintre imprimantele de pe această listă și te înregistrezi pe site, vei avea 3 ani garanție pentru imprimanta ta (în mod normal ai un an, iar ei suplimentează cu încă doi) și îți și returnează o parte din suma cheltuită pe imprimantă (între 90 și 270 de lei, în funcție de modelul imprimantei).

Campania “Canon Cashback plus 3 ani garanție” este valabilă în perioada 01.03.2016 – 30.06.2016. Canon pune la dispoziție o serie de produse pentru care cumpărătorii vor primi înapoi o sumă de bani, plus o garanție extinsă cu o durată de 3 ani. Produsele aflate în promoție aparțin în special gamelor MAXIFY și i-SENSYS, ce conțin echipamente pentru imprimarea, scanarea și managementul documentelor, dedicate în special segmentului de companii mici și mijlocii.
canon cashback

Mecanismul campaniei este următorul: după achiziționarea unui produs Canon aflat în promoție, participantul trebuie să acceseze link-ul http://www.canon.ro/officewarrantypromotion/ să se înregistreze online prin intermediul formularului de pe site și să completeze numărul de serie al produsului, să scaneze și să încarce o copie a facturii sau a bonului fiscal – pe acestea să fie menționate clar denumirile produselor achiziționate, și o fotografie a codului de produs și a codului EAN, aflate pe cutia produsului, în formularul de solicitare on-line. În urma înregistrării, participantul va primi un mail de confirmare. În cazul în care acest mail nu este primit, înregistrarea nu este validă.Valoarea de Cashback aferentă produsului Canon achiziționat se va returna doar prin transfer bancar, în contul menționat de participant la înscriere. Înscrierea se poate face până pe data de 30.06.2016, până la miezul nopții. Orice înscriere realizată mai târziu de această dată nu va fi luată în considerare. canon2

Compania Canon este un lider mondial în ce priveşte inovaţiile şi soluţiile de redare a imaginii fiind corporație japoneză cu sediul la Tokyo, ce este listată pe Tokyo Stock Exchange. Compania este fondată la data de 10 august 1937. Canon produce și comercializează produse optice, inclusiv camere foto și video, imprimante și copiatoare.

Apropo, voi vă mai amintiți povestea primului document tipărit la imprimantă?

3 gânduri despre “Primul meu document imprimat pe o imprimanta Canon”

Comentariile sunt închise.