Sfaturi, idei și gânduri – blogul unui trecător prin lume
mozilla-firefox-39

Mozilla Firefox 39 a fost lansat

Noua versiune a cunoscutului navigator web Mozilla Firefox 39 (lansată în 30 iunie) aduce câteva facilități pentru cei care folosesc des rețelele sociale.

Indiferent de rețeaua socială pe care o alegeți, este incontestabil faptul că a fi „social” este o parte esențială pentru a vă bucura de Web. Firefox este construit pentru a vă pune în control, inclusiv pentru a face mai ușoară partajarea a tot ceea ce vă place pe rețelele sociale cele mai populare de pe Web.

Astfel, în versiunea 39 opțiunea Firefox Share a fost integrată în Firefox Hello. Mozilla a introdus Firefox Share pentru a oferi un mod simplu de a împărtăși conținutul Web folosind servicii populare, cum ar fi Facebook, Twitter, Tumblr, LinkedIn și Google+ precum și alte rețele sociale sau de e-mail (lista completă e aici) și pentru a vă ajuta să împărtășiți ceva de pe Web cu prietenii voștri.

mozilla-firefox-39

Firefox Hello, dezvoltat de Mozilla împreună cu partenerii săi de la Telefonica, este un instrument de chat video integrat în navigator care nu are nevoie de un cont sau programe suplimentare de descărcat pentru a funcționa. Mozilla a adăugat recent partajarea ecranului la Firefox Hello pentru a face mai ușoară partajarea a ceea ce căutați în cadrul unui apel video.

De asemenea, de acum puteți invita prieteni la o conversație video prin Firefox Hello prin partajarea unei legături prin intermediul rețelelor sociale sau prin e-mail fără a ieși din fila navigatorului. S-a adăugat recent și suport pentru Yahoo Mail în Firefox Share care permite utilizatorilor de Yahoo Mail să partajeze conversațiile pornite prin Hello sau orice conținut web direct de pe Firefox Share.

Pe lângă această nouă funcționalitate, Mozilla Firefox 39 mai vine cu alte câteva îmbunătățiri: suport pentru ARIA 1.1, suport pentru emoji din noul Unicode 8.0, eliminarea SSLv3, îmbunătățiri ale suportului HTML5, rezolvări de probleme de stabilitate, performanță și securitate și altele.

Pentru mai multe informații puteți citi notele de lansare pentru Firefox 39 (Windows, Linux, Mac) și notele de lansare pentru Firefox pentru Android.

Puteți descărca Firefox 39 de aici.